66 - O viata salvata inca un suflet liber

Buna ziua tuturor, am revenit cu noi povesti, de fapt nu povesti realitati ale vietii de zi de zi. Sa-ncepem cu inceputul cel mai bine...Intr-o zi cand de abia ajunsesem la serviciu, ma intalnesc cu o colega din departamentul unde lucrez, foarte amarata sedea intr-un loc si se uita la ceva pe jos. Ne-am salutat mai intai, iar apoi am intrebat-o ce se-ntampla si mi-a aratat pe jos un porumbel domestic, cazut la pamant, fara codita, care schiopatand de zor se sprijinea intr-o aripioara si cioculet, ranit probabil de vreo pisica. L-am reperat, l-am ridicat in brate, apoi l-am dus in birou unde am o cusca de transport ptr animalute. Dupa putin timp, am plecat cu el la un cabinet veterinar, si acolo am vb cu medicul veterinar sa-i faca o evaluare in privinta sanselor de supravietuire, avand in vedere starea in care era. Domnia sa a fost oarecum cam sceptic, ptr ca ranile erau severe...coada smulsa, o aripa rupta si ea, ambele picioruse rupte de la incheieturi, in concluzie sanse mici de recuperare...N-am renuntat, si i-am luat tot tratamentul recomandat, hrana dedicata porumbeilor, l-am dus din nou la birou unde (cu mici exceptii cand la sf de saptamana il luam si acasa), a fost in atentia mea mai bine de 1 luna de zile (acest lucru se-ntampla prin luna octombrie 2015)...Incet-incet, a inceput sa manance, s-a mai linistit ca era panicat, ar fi vrut sa si fuga dar nu avea cum, l-am mangaiat tot timpul, l-am tinut in brate, i-am vorbit, ma rog am facut si eu ce mi-a trecut prin cap ca sa iasa din starea de stres in care era...chiar a meritat. Acasa si-a facut noi prieteni, papagalii mei care l-au primit cum se cuvine "ca pe un ranit de pe front", n-au zis mai nimic, doar "puyu-mik" ii mai canta pe langa cutia de transport, in semn de acceptiune. Cum sa va spun, la cateva zile de la administrarea tratamentului, manca mai tot timpul, bea apa multa, si incerca sa se ridice in picioare, fara rezultat...dupa un timp a inteles ca daca nu e complet refacut nicio sansa sa zboare din nou...Intr-o duminica avandu-l acasa, deodata a sarit in sus si a aterizat pe biblioteca...fapt care m-a determinat sa cred ca tratamentul e f.f. bun, dovada primele incercari de zbor, dupa aceea au mai urmat si altele, pana la momentul cand a trebuit sa vina si ziua eliberarii in natura. A fost cel mai placut moment, ptr ca nu stiam ce reactie v-a avea, s-a ridicat cu greutate in aer, deoarece nu mai exersase zborul la inaltime de ceva timp. Dupa cateva minute de recunoastere a spatiului din jur, a zburat intr-o directie opusa cu cea unde il gasisem eu...porumbeii se stie ca au o memorie excelenta. Din momentul eliberarii, n-am mai stiut nimic de el cateva zile bune, pana cand intr-o zi, la geamul biroului ciocanea cineva, m-am ridicat si cand ce sa vad "piciorushe strambe" a venit dupa hrana si probabil, sa-mi multumeasca cumva in felul lui, ca i-am salvat viata. Sincer am avut o stare de spirit deosebita, nu-mi venea sa cred ca stia unde a fost tinut in carantina, fara sa vada bine in afara spatiului unde a fost cazat, e totusi etajul 2, pomi cu frunzis des la geam...nu stiu cum a facut, pb e ca l-am revazut de mai multe ori de atunci, zboara in cautare hranei prin campus, constat ca e bine merci. Acum surpriza, doar ce am incheiat istorisirea acestui "sufletel cu aripioare"...cine topaia pe glaful de la geam, "el" in persoana, iata dovada.